Despre mine si ceilalti

Copiii trăiesc într-un univers al emoţiilor: când se bucură râd din toată inima, când sunt trişti varsă lacrimi amare, când se înfurie ţipă şi dau din picioare. Emoţiile lor vin şi pleacă cu repeziciune, şi de cele mai multe ori îi copleşesc. De aceea este foarte important să fim atenţi la viaţa emoţională a copiilor şi să îi ajutăm să îşi gestioneze emoţiile prea puternice. Asta este exact ce ne-am propus să facem la Grădiniţa Heidi, prin cursul de dezvoltare socio-emoțională.
Cu ce credeţi că este cel mai bine să înceapă un modul de dezvoltare socio-emoțională, chiar din primele zile de grădi? Cu partea de reguli şi responsabilităţi, evident. Micuţii care au intrat prima oară în colectiv au fost învăţaţi că în grupă toţi copiii sunt prieteni, aşa că împart jucăriile, se joacă împreună, nu se lovesc, se ajută unii pe ceilalţi. Însuşirea regulilor grupei s-a făcut prin practică: rând pe rând, copiii au trecut cele mai frumoase jucării de la unul la altul, pentru a vedea concret ce înseamnă să împarţi, şi-au dat mâna ca să arate că sunt prieteni, au învăţat să ceară o jucărie şi să îşi aştepte rândul. De asemenea, desenele de pe perete le-au reamintit constant care sunt regulile grupei. Cei mari, care deja ştiu ce înseamnă să fie prieteni, au avut ocazia să întărească încă o dată regulie grupei şi să descurajeze unele comportamente nedorite, cum ar fi pârâtul.
Odată ce regulile au fost însuşite, am trecut la responsabilităţi. Ei au aflat că, aşa cum acasă deja îşi ajută părinţii când fac prăjituri, aşa şi la grădi pot avea anumite responsabilităţi: să aşeze scăunelele la loc, să împartă creioanele, să strângă jucăriile. Odată ce au înţeles că a fi responsabil înseamnă că deja sunt mai mari, copiii au devenit mult mai mândri că au anumite sarcini de îndeplinit.
Modulul de dezvoltare emoţională a început cu recunoaşterea propriilor emoţii. Pentru ca micuţii să îşi poată lua în stăpânire propriile emoţii, este important mai întâi să le cunoască. Aşadar, am început prin a învăţa care sunt principalele emoţii. Dacă cei mici ştiu acum să spună şi să arate cum arată cineva când este bucuros, trist, furios, plictisit sau fericit, cei mari pot deja să recunoască şi să imite emoţii mai complexe precum entuziasmul, îngrijorarea, dezamăgirea, liniştea. De asemenea, atât cei mari cât şi cei mici ştiu să spună Mă simt normal, atunci când nu trăiesc momentan nici o emoţie puternică.
Odată ce ştim că fiecare copil poate să îşi recunoască propriile emoţii, am trecut la următorul pas, şi anume recunoaşterea emoţiilor celorlalţi. Copiii au imitat rând pe rând diferite emoţii, atât prin postura corpului cât şi cu ajutorul vocii. Acum ei sunt mult mai atenţi la emoţiile transmise prin voce, şi pot să îşi dea seama mai bine dacă cineva este furios, vesel, trist sau plictisit numai ascultând felul în care vorbeşte.
Cea mai plăcută activitate de până acum a fost Floricica emoţiilor. Având în vedere că toată povestea cadru a modulului se petrece într-o grădină magică, denumită grădinia emoţiilor, am decis să dăm viaţă floricelelor din această grădină. Pentru început, copiii au confecţionat o floricică, şi apoi, pe cele două feţe ale ei, au desenat două feţe: una veselă şi una tristă. Având în dotare o floricică veselă-și-tristă, copiii au mers la colegi, părinţi şi prieteni şi i-au întrebat: Acum eşti vesel sau trist? Astfel, au învăţat să recunoască mai bine emoţiile celor din jur, şi în treacăt fie spus, le-au dat şi celorlalţi ocazia să fie mai atenţi la propriile emoţii.
Profitând de povestea cadru, copiii au mai învăţat şi alte lecţii importante: aşa cum floricelele îşi schimbă culoarea în funcţie de emoţiile pe care le trăiesc, aşa şi ei arată diferit în funcţie de felul în care se simt. Treptat, ei au învăţat să recunoască emoţiile după elementele componente ale feţei: ochi, sprâncene, gură şi ridurile din jurul lor.
Ce urmează în continuare? Ei bine, mai avem de lucru: treptat, copiii vor învăţa să recunoască în ce contexe apar emoţiile, şi mai ales ce ne face mai veseli şi ce ne face trişti. Cunoscând asta, ei vor fi mai pregătiţi să înceapă să îşi gestioneze emoţiile negative. Dar cel mai important obiectiv pe care dorim să îl îndeplinim este să îi ajutăm să îşi crească emoţiile pozitive. Aşa cum Plăntuţa fericirii din poveste creşte şi învaţă în fiecare zi ceva nou despre lumea emoţiilor, aşa şi ei descoperă în fiecare zi noi feluri de a trăi emoţii plăcute. Pentru că în fond scopul nostru este să îi facem pe copii veseli, zâmbitori, optimişti şi încrezători în viitor.