skip to Main Content
DAIANA RALUCA BENGA
psiholog și fondator
Daiana a preluat Grădinița Heidi în 2004. În prezent, se ocupă mai mult de partea educativă, de formarea personalului și de relația cu părinții.
Este licențiată în științe economice și psiholog în Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, formator, asistent de educatoare Montessori, Instructor de Aware Parenting și psihoterapeut.
Mai multe detalii despre ea găsești aici.

ADINA IFRIM
asistent manager

Adina este absolventă de facultate de științe economice și a unui master în Comunicare Managerială și Resurse Umane, în cadrul SNSPA.
Timp de 23 de ani și-a desfășurat activitatea profesională în domeniul medical, atât în sistemul de stat cât și în cel privat.
Timpul liber și-l petrece de obicei alături de familie, organizând plimbări cu bicicleta și jucând badminton.
Adina este mândra mamă a unui băiat de 10 ani pasionat de baschet și schi.
ANDA AANEI
director operațional

Anda a lăsat corporația în urmă pentru a face parte din echipa Heidi.

Ea a ocupat poziții de management în cadrul unor firme mari din Brașov, dar și din străinătate.

Mândră mămică a unei absolvente Heidi din prima generație (acum la facultate în Paris) și a unui băiat fascinat de Lego.

Anda este pasionată de cărți SF.

OANA DRĂGULOIU
director educativ și educatoare
Oana este absolventă a Liceului Pedagogic din Bârlad și a Facultății de Finanțe, Bănci și Contabilitate din Brașov și este educatoare la grădinița Heidi din 2007.
Când era mică și cineva o întreba ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspundea: “învățătoare sau educatoare”. În prezent este atât educatoare cât și directorul nostru educațional având grijă de curriculumul nostru, de birocrația necesară și de formarea educatoarelor debutante.
Are formare în management educațional, gradul II didactic și a participat la numeroase cursuri de formare.
Este instructor de Sandtray Play in Education. A fost instructor de Germană prin artă al Academiei Heidi, iar timp de 3 ani a coordonat Seara de povești.
În timpul liber face voluntariat (are grijă de animale fără adăpost) și petrece timp în natură.
LARISA GHIȚĂ
responsabil HR

Larisa a studiat marketingul la Facultatea de Ştiințe Economice din Braşov şi a lucrat timp de 8 ani în retail. Odată cu apariţia celor doi copii a descoperit că-i place să se joace cu cei mici şi s-a decis să se implice în educaţie. A început prin participarea la cursurile organizate în cadrul Academiei Heidi, apoi a continuat ca asistent de educator tot la Heidi.

Din 2021 a devenit asistent manager. Larisa este responsabila resurselor umane și relațiilor Heidi cu toate instituțiile statului cu care aceasta colaborează.

Mama a doi școlari plini de energie, în timpul liber Larisei îi place să meargă în excursii împreună cu familia sau să joace baschet, citește  sau ascultă podcasturi de la oameni mai deștepți ca ea :D Larisa găsește timp atât pentru seriale, cât și pentru yoga, în serile destinate relaxării.

 TIMEA PINȚEA
community manager și educatoare

 Timea este licențiată în Psihologia Învățământului Primar și Preșcolar, respectiv în Limbi Moderne Aplicate (Germană-Engleză) în cadrul Universității Transilvania, din Brașov. A încheiat cu succes și programul de masterat numit Gestiunea Campaniilor de Imagine, din cadrul aceleași universități.

Îi vine ușor să fie educatoare, căci are o răbdare aproape fără margini, energie cât cuprinde, iar haosul creat de cei mici intră în zona ei de comfort. Fiecare zi petrecută cu mini oamenii de la grădi este o zi în care a mai învățat ceva.

Încă din 2021 când s-a alăturat echipei Heidi, Timea are dublu rol în grădi: pe de o parte îi îndrumă pe cei mici din poziția de educator, pe de altă parte ține legătura cu cei mari ocupându-se de comunicarea cu părinții.

Provocările ei continuă și acasă, unde este întâmpinată de ceilalți 3 copii ai ei: Sonia, Max și soțul :) Îi place să fie înconjurată de prieteni, să facă ture cu bița și să participe la concerte și festivaluri. Și ciocolata :D

PAVLINA GHERLOVAN
educatoare

Pavlina este absolventă a Facultății de Pedagogie, dar
și absolventă a Facultății de Psihologie (și-a folosit puterile magice ca să le facă pe
ambele). Mai mult de atât, în momentul de față este și psihoterapeut în formare și a absolvit și un curs de asistent de educator Montessori 0-3 ani și pe cel de 3-6 ani.

Pavlina face parte din echipa Heidi din 2018 și are dublu rol: pe lângă misiunea de a îi îndruma pe cei mici din poziția educatoarei, ea le vine în ajutor și colegelor ce întâmpină dificultăți în gestionarea comportamentelor în rândul copiilor, fiind responsabilă de partea de Dezvoltare Socio-Emoțională în rândul preșcolarilor.

În timpul liber îi place să se plimbe, să coloreze și să citească multe povești pentru a-și alimenta puterile magice.

IOANA IFROSE
educatoare

Ioana este absolventă a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Învățământ Primar și Preșcolar din 2011 și tot de atunci a reînceput joaca la grădiniță. De-a lungul acestor ani a predat la două grădinițe cu predare în limba germană, alăturându-se echipei Heidi în 2018.

A fost și este în continuare o mare iubitoare de pictură. A început ca mulți alți copii cu mâzgălitul pereților, apoi a urmat cursuri de pictură la Școala Populară de Arte și a avut câteva expoziții prin diverse localuri din Brașov. 

Este pasionată și de arta fotografică și încă foloseşte un aparat pe film. Îi place să se joace cu lutul șiiiiiiii cu fetița ei, viitoare școlăriță. 

ADRIANA BARBU
educatoare Montessori
Adriana este absolventă a Liceului Pedagogic și a Facultăţii de Sociologie şi Drept din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Timp de 8 ani a făcut parte din echipa Teatrului Ion Creangă Bucureşti mai întâi ca sociolog, apoi ca Şef Departament Management Educaţional şi PR .
A absolvit cursul de educator Montessori organizat de MIB (Montessori Institute of Bucharest), iar din septembrie 2015 s-a alăturat echipei Heidi.
Îi plac drumeţiile montane, literatura, opera, teatrul şi călătoriile.
Unul din citatele preferate este: The longest journey starts with a single step.
LOREDANA HUTIUC
educatoare

Loredana a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Filologie (română-germană) și un masterat în Literatură și Comunicare. Apoi a realizat ce își dorește cu adevărat și a absolvit și Facultatea de Științele Educației – Învățământ Primar și Preșcolar. Ea este educatoare la grădinița Heidi din 2010 și lucrează cu copii din 2008.

Loredana își petrece timpul liber alături de piticul ei de doi ani.

Îi plac teatrul, opera și să călătorească. Loredana crede că arta îi ajută pe copii să își dezvolte personalitatea, să capete încredere în ei și să comunice mai bine.

MIHAELA RÂȘNOVEANU
educatoare
Mihaela este absolventă a Facultății de Științele Educației – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și face parte din echipa Heidi din 2008. Și-a început cariera în lucrul cu copiii în Germania, imediat după ce a obținut un Certificat European de cunoaștere a limbii germane.
Mihaela este și instructor al Academiei Heidi, ținând cursuri de Germană prin artă. De asemenea, alături de Cristina Jingoi, organizează petreceri pentru copii în cadrul grădiniței.
Miha este mama a doi școlari și este pasionată de grădinărit, fiind responsabilă de grădina noastră de legume.
CRISTINA JINGOI
educatoare
Cristina este absolventă a Facultății de Științele Educației – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
Înainte de a veni la Heidi  (2007) a lucrat ca profesor de germană și engleză la liceu și ca ghid turistic la Cetatea Râșnov. A participat la majoritatea cursurilor și conferințelor dedicate părinților din cadrul Academiei Heidi.
Cristina este instructor al Academiei Heidi, ținând cursuri de Germană prin artă. De asemenea, alături de Mihaela Râșnoveanu, organizează petreceri pentru copii în cadrul grădiniței.
Nu se plictisește nici acasă, fiind mama a doi băieți adolescenți. Cristinei îi plac dansul, gătitul, cititul, citybreak-urile și campingul.
GEORGIANA ELENA SIMA
educatoare

Georgiana este absolventa Facultății de Psihologie și Științele Educației, având o experiență de 4 ani, activând atât în învățământul școlar primar, cât și în cel preșcolar. S-a alăturat echipei Heidi din 2021 și de atunci face o super treabă.

Timpul liber și-l petrece lecturând cărți de psihologie, vizionând documentare aparținând diferitelor domenii.

Georgianei îi place să călătorească și să viziteze varii locuri cu însemnătate istorică. De asemenea, ea este pasionată de desen, deși susține că talentul nu este de partea ei :)

ANDREEA BĂNICĂ
educatoare

Andreea este absolventa Colegiului Universitar Pedagogic, din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Este una dintre cele mai experimentate educatoare de la Heidi, făcând parte din echipă din 2005

Andreea este o fire calmă și empatică.

În timpul ei liber îi place să picteze, îi plac drumețiile și gătitul. Andreea este mamă a doi băieți plini de energie.

SIMONA HAIZEA
educatoare

Simona este absolventa liceului Johannes Honterus și a Facultății de Psihologie și Științele Educației – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. De asemenea, a absolvit un curs de asistent de educator Montessori 0-3 ani și unul pentru copii de 3-6 ani.

A făcut voluntariat în urma cu 6 ani la grădinița Heidi moment când s-a hotărât ce vrea să se facă atunci când se face mare și anume, educatoare cu super puteri.

Simona este o fire calmă și răbdătoare, veșnic cu zâmbetul pe buze.

În timpul liber îi place să citească și să se plimbe, dar o puteți întâlni și în cadrul sălilor de cățărat.

ADELINA CĂLIN
educatoare

Adelina este absolventă a Facultății de Litere,
specializarea română-germană. A făcut voluntariat timp de un an într-un centru pentru copii defavorizați şi practică în cadrul unei grădinițe.

Aceste experiențe au convins-o că locul ei este lângă cei mici, motiv pentru care iubeşte să fie în preajma copiilor, alăturându-se echipei din anul 2018.

Proaspătă mămică de băiețel, în timpul liber (care îi mai rămâne), Adelinei îi place să citească, să călătorească şi şă descopere lucruri noi.

BIANCA LUCHIAN
educatoare

Bianca este absolventa Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihologie, promoția 2010.

Ea a locuit timp de doi ani în Germania, perioadă în care a aprofundat cunoștințele limbii germane, prin participarea la diverse cursuri și obținând atestări în acest sens. Revenită pe meleagurile țării mamă, fascinată fiind de unicitatea și diversitatea fiecărui copil, dar și de drumul pe care fiecare educatoare în parte îl parcurge pentru a putea descifra identitatea copiilor cu care lucrează, a decis să își dedice timpul acestui minunat domeniu.

Bianca a lucrat atât în cadrul a două grădinițe cu predare în limba germană, cât și în învățământul primar.

Printre pasiunile ei se numără gătitul, acompaniată fiind de băiețelul ei, lectura, călătoriile și grădinăritul.

ADELINA JURAVLE
educatoare

Adelina este absolventa Liceului Pedagogic „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe, cu dublă specializare: învățătoare-educatoare.

A fost titulară pe post de învățătoare, iar apoi a lucrat câțiva ani cu flori.

Este mămica a doi copii, motiv pentru care a decis să devină educatoare, descoperind că este foarte incitant să lucreze cu preșcolarii. Adelina face parte din echipa Heidi de mai bine de 4 ani.

În timpul liber îi place să călătorească alături de cei mici, care între timp au devenit mari școlari :)

JOHANNA EHRMAN
educatoare

Johanna este absolventa Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

Johanna a urmat cursurile liceului Johannes Honterus, începându-și cariera de educatoare imediat după absolvire. A lucrat și în alte grădinițe private din Brașov înainte de a se alătura echipei Heidi, în 2017.

Mămica unei adorabile fetițe de aproape doi ani, Johannei îi plac plimbările lungi în natură împreună cu familia.

MARIA-MAGDALENA DAN
educatoare

Maria-Magdalena (mai toată lumea îi spune Maia) este absolventă a Facultății de Litere, în prezent, masterandă la programul de Studii de Limba și Literatura Română.

După ce a făcut practică pedagogică la o grădiniță, a decis că locul ei este alături de prichindeii de la Heidi (2019).

Atunci când nu se joacă de-a prințesele sau nu construiește garaje pentru cele mai puternice camioane, Maiei îi place să călătorească, să citească și să își petreacă timpul în aer liber.

ANI LANGA
educatoare

Ani este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, lucrând în trecut în învățământ și apoi o perioadă mai lungă în domeniul financiar – contabil.

Pasiunea si iubirea față de copii au adus-o din nou în acest domeniu, făcând parte din echipa Heidi din 2018. Fiul ei și-a sărbătorit majoratul, iar Ani copilărește mai departe cu cei de la grădi.

În timpul liber îi place să călătorească și să petreacă timp alături de familie.

CLAUDIA GABOR
asistent educatoare creșă

Claudia este absolventă a Facultății de Drept și Sociologie, specializarea Asistență Socială din cadrul Universității Transilvania Brașov.

A lucrat ca bonă timp de 6 ani înainte să se alăture echipei de la Creșa Heidi, în 2017. Când era mică și cineva o întreba ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspunsul era „Mămică”, deci credem că i se potrivesc foarte bine creșarii.

Claudia este iubitoare de animale, iar în timpul liber îi place să iasă în natură cu familia. Ea este mama unui băiețel școlar fantastic.

ANCUȚA GROSAN
educatoare creșă

Ancuța este absolventă a Școlii Postliceale de educatori – puericultori și a Cursului de asistent educator Montessori 0-3 ani.

S-a alăturat echipei Heidi în anul 2016 și de atunci o vedem zilnic trebăluind ca o albinuță, plină de energie și voie bună.

Îi place să încurajeze copiii să experimenteze, să fie alături de ei și să îi ghideze pentru a dobândi abilități de autonomie personală.

GABRIELA DUMITRIU
educatoare creșă
Gabriela este zâna celor mici de la creșă. Ea a lucrat ca bonă timp de 4 ani, după care a gestionat o firmă ce avea ca principal obiect de activitate comerțul cu haine și jucării pentru
copii.
A durat puțin până ce a revenit la pasiunea inițială, copiii și a ales să se alăture echipei Heidi în 2018. De atunci îi crește și îngrijește și îi iubește pe cei mici zilnic, în cadrul grupelor de creșă.
Gabi este căsătorită, iar timpul liber și-l petrecere citind, vizionând piese de teatru sau
mergând la concerte.
GEORGIANA FASOLĂ
asistent educatoare Montessori

Georgiana este absolventă a Facultății de Litere, atât programul de licență, cât și cel de master, în cadrul Universității Transilvania din Brașov. În paralel, a urmat cursurile modulului psihopedagogic.

Prin practica desfășurată, și-a confirmat faptul că este o fire răbdătoare și empatică, că iubește copiii și că își dorește să ia parte la procesul educațional al acestora. Totodată, a conștientizat aportul pe care îl aduce asupra vieții copilului de astăzi, a adultului de mâine.

Astfel, s-a regăsit în principiile educației alternative Montessori și este pregătită să își asume rolul de ghid, un ghid de nădejde menit să îndrume copilul către obținerea propriei independențe și către dobândirea abilităților necesare acestei călătorii ce o numim viață.

Când nu este alături de copii, explorează noi poteci de munte, experimentează rețete sau se bucură de o carte bună.

DARIA CIOBANU
educatoare

Daria este absolventa Facultății de Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

În timpul facultății a lucrat în alt domeniu, descoperindu-și pasiunea de a lucra cu copiii în sânul familiei, alături de cei 6 frățiori cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani. Daria face parte din echipa Heidi din 2021.

Când timpul îi permite, Daria face prăjituri și torturi pentru diferite evenimente.

ALEXANDRA CĂLIN
 educatoare

Alexandra este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

A fost animator pentru petreceri de copii și îi place foarte mult dansul. Alexandra sărbătorește anul acesta primul an de Heidi.

Este pasionată de lectură și îi place să descopere jocuri noi alături de cei mici.

 ALICE PĂTRU
asistent educatoare

Alice este absolventă a Facultății de Litere, Specializarea Română-Engleză, din cadrul Universității din Craiova. 

În prezent este studentă la Master, Specializarea Paradigme ale Comunicării Interculturale, din cadrul aceleiași facultăți, fiind studentă în prezent și la Postliceala Sanitară FEG din Brașov, specializarea Asistent Medical Generalist. 

Alice este iubitoare de animale, iar în timpul liber îi place să citească, să călătorească și să petreacă timpul în aer liber. 

Alice este o fire caldă, empatică, sociabilă, calmă și răbdătoare, iar iubirea pentru copii a adus-o în acest domeniu. 

ANA CONSTANTIN
educatoare

Ana este absolventa Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

Este o fire zâmbitoare, mai tot timpul o vezi cu zâmbetul pe buze. Ana este începătoare în lucrul cu copiii, dar asta nu o descurajează să facă parte din echipa Heidi (2021), experiențele cu ei fiind legate de practica din facultate. Iubește copiii și adoră să fie în preajma lor.

În timpul liber, îi place să citească și mai ales să călătorească.

ANDREEA MIRON
asistent educatoare Montessori

Andreea lucrează cu copii din 2010, fiind profesor de limba engleză în cadrul unui centru educațional până în 2017. De atunci a mai ocupat poziția de asistent pedagog / profesor de limba engleză, apoi a preluat rolul de pedagog în echipa Școlii Montessori din Brașov.

Experiența la clasă și cursul Montessori pentru grupa de vârstă 6-9 ani au ajutat-o să înțeleagă abordarea Mariei Montessori și să îi aprecieze beneficiile.

Andreea este pasionată de pictură și de artă în general. În timpul liber, îi place să se bucure de natură, să se plimbe cu bicicleta și să se joace cu băiețelul ei.

CRISTINA STANCA
educatoare

Cristina este absolventă a Facultății de Psihologie si Științele Educației din cadrul Universității Transilvania, Brașov.

Activează în domeniul educației de mai bine de 6 ani, deoarece iubește lumea magică a copiilor, din care simte că veșnic are ceva de învățat.

În preajma copiilor se simte împlinită și fericită.

Cristina, mama unei fetițe preșcolare super drăguțe, este o persoană veselă și ambițioasă, iar printre pasiunile ei se numără ieșirile în natură și dansul.

AMALIA MILITARU
educatoare

Amalia este absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel, specializarea învățător-educator. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar din cadrul Universității Transilvania Brașov.

Este educatoare de la vârsta de 18 ani lucrând în alte două grădinițe înainte de a face parte din echipa Heidi (2021).

În timpul liber îi place să asculte muzică, să se plimbe și să gătească. Printre hobby-urile ei se numără fotografia și dansul popular.

SIMONA SCUMPU
educatoare
Simona este absolventă a Universității din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, specializare Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
După mai mulți ani lucrați în domeniul administrativ și economic și-a descoperit pasiunea de a lucra cu copiii. Venirea pe lume a fetiței ei Vivienne a contribuit la luarea deciziei de a se implica în educație. Simona a mai lucrat ca profesor suplinitor de matematică și a gestionat propria afacere – un magazin cu hăinuțe pentru copii.
Ea face parte din echipa Heidi din 2021.
În timpul liber îi place să facă drumeții, să asculte muzică și să gătească împreună cu fetița ei.
URSULA KONRADT
asistent educatoare
Ursula a urmat toate instituțiile de învățământ în limba germană, limba ei maternă, iar acum le-o predă picilor de la noi de la grădi.

Ea face parte din echipa Heidi din 2015.

Timpul liber și-l petrece alături de cei doi copii ai ei, plăcându-i foarte mult să călătorească.

 ELENA TĂBĂCARU
asistent educatoare

Elena este absolventă a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației, specializarea Psihopedagogie Specială.

În prezent este studentă la master la Psihologie Educațională, Consiliere Școlară și Vocațională. Elena este de părere că studiile universitare i-au oferit șansa de a dezvolta competențe în domeniul educației, interacționând cu copii cu cerințe educative speciale, în timpul orelor de practică.

Ea este o persoană pozitivă, empatică, răbdătoare, perseverentă, organizată. Iubește copiii, drumețiile montate și animale.

ANCA URS
asistent educatoare

Anca este absolventa Facultății de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Resurse Umane.

Anul acesta a decis să lase 6 ani de muncă de birou în urmă pentru a scrie cât mai multe povești frumoase împreună cu copiii. Pasiunea pentru a sta și de a se implica în viața celor mici a început din adolescență. Mereu a considerat că are „lipici” la ei, iar încrederea celor din jur de a își lasă copiii cu ea, i-au întărit și confirmat că este potrivită acestui domeniu.

În timpul liber îi place să se plimbe cu cățelușa ei, Blackie. Printre pasiunile Ancăi se află gătitul, cititul și călătoriile.

CAMELIA LOLEȘ
asistent educatoare

Cami este absolventă a Universității Babeș – Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializare Psihopedagogie Specială. În prezent urmează cursurile Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
Timp de 13 ani a lucrat la librăria St. O. Iosif, iar din 2021 în cadrul Grădiniței Heidi are ocazia de a-și îndeplini visul de a lucra cu copiii.
De-a lungul anilor s-a implicat ca voluntar în mai multe proiecte în cadrul Scolii Speciale CRDEII – Cluj-Napoca, Grădinița Malteza – Cluj-Napoca, Școala Waldorf – Cluj-Napoca, Fundația Rafael – Codlea, Grup Informal Împreună Brașov.
Camelia, mamă a doi copii preșcolari, este o fire veselă, jucăușă, empatică și plină de energie pozitivă. Iubește lectura, drumețiile și teatrul.

CINTIA CRISTOLOVEAN
asistent educatoare

Cintia este absolventă a Facultății de Drept, Știinte Juridice, Politice și Administrative. A fost artist acrobat în spectacole de televiziune, teatru și spectacole pentru copii.

Cintiei, mamă a unei fetițe grozave de 4 ani, îi place să fie înconjurată de copii, să se joace cu ei și să facă diferite activități. În cadrul grădiniței are posibilitatea de a fi creativă și inventivă. Se simte minunat când se implică în jocurile copiilor, trezind în ei dorința de a descoperi și experimenta.

Este o fire artistică, veselă, sociabilă, empatică și răbdătoare. Îi plac teatrul, baletul, muzica, sportul

ANDREEA FLORINA DAVID
 educatoare 

A absolvit Facultatea de Filologie în 2006, cu profilul de limbi străine, engleză și germană. Deține diplomă „Sprachdiplom” de competență de vorbire și scriere a limbii germane, ca limbă maternă.

Andreea a absolvit cursul de Asistent Montessori (3-6 ani) anul acesta.

A lucrat în grădinițe ca educator de limba germană și engleză timp de 2 ani, apoi într-o corporație ca agent servicii client pentru Germania, Austria și Elveția.

S-a reîntors la grădiniță deoarece între copii se simte cel mai bine și crede că împreună pot face o diferență pe termen lung.

Andreea este o persoană veselă și creativă, latură pe care îi place să o dezvolte și la copii.

Valorile în care crede și pe care dorește să le împărtășească și cu copiii sunt empatia, blândețea, perseverența și spiritul de echipă.

Andreea este mamă a doi școlari plini de energie.

CLAUDIA HORVATH
asistent educatoare

Claudia, mămica a doi copii, este o persoană veselă, sociabilă căreia îi plac călătoriile, muzica, dansul și tot ce înseamnă produse handmade.

Dragostea pentru copii și jocurile copilăriei ei (în care adesea juca rolul educatoarei) au constituit motivele pentru care a lăsat munca de birou din domeniul Resurse Umane și Contabilitate Primară pentru a urma un curs de educator specializat. De acolo și până la a face parte din echipa Heidi a fost doar un pas (2021).

CRISTINA SIMA
asistent educatoare

A absolvit Stonebridge College, studiind NCFE CACHE Level 3 Diploma for the Early Years Workforce (Early Years Educator), apoi a profesat timp de 4 ani într-o grădiniță din Marea Britanie.

La întoarcerea în țară ne-a găsit pe noi :), făcând astfel parte din familia Heidi din 2020.

Cristina este mama a trei copii grozavi, alături de care îi place să facă plimbări în natură, să călătorească, să gătească (mai ales să prăjiturească), să grădinărească. Atunci când are un moment doar pentru ea, se relaxează ascultând muzică.

ANCA RUDEI
asistent educatoare
Anca este absolventă a Colegiului Universitar Pedagogic, specializată pe limba franceză. A lucrat ca profesoară timp de un an, după care a plecat în Franța, unde a obținut o licență în turism. Frumusețile Parisului au ținut-o departe de România timp de 4 ani, însă dorul de țară a convins-o să se întoarcă acasă. Anca împlinește un an de Heidi anul acesta.
Din 2013 se ocupă cu activități pentru copii colaborând cu grădinițe, școli și locuri de joacă, iar în 2021 a devenit Consilier în Dezvoltare Personală.
A, și Anca este fericita mamă a doi școlari plini de energie.
În timpul liber îi place să creeze, mergând mult pe reciclare și pe materiale din natură.
MARI ILIESCU
asistent educatoare

Mari a făcut schimbarea din industria textilă în educație acum 10 ani.

Face parte din echipa Heidi din 2015, fiind asistent de educator.

Mari este plină de energie (și când spunem plină, chiar ne referim la pliiiiină) și zâmbește tot timpul. Ea este o persoană empatică și o colegă grozavă.

Mari este fericita bunică a doi nepoți fantastici.

SILVANA BRAN
asistent educatoare

Silvana este absolventă a Facultății de Turism-Management, dar și a cursului de asistent educator Montessori 3-6 ani din cadrul IMB.

Silvana a lucrat timp de trei ani ca au-pair în Spania înainte de a face parte din echipa Heidi  (2018).

Este căsătorită și mamă a doi copii grozavi. Timpul liber și-l petrece fie în natură adunând frunze, castane și alte cele fie citind sau făcând puzzle.

MĂDĂLINA BULARCĂ 
educatoare

Mădălina este absolventă a Facultății de Psihologie și
Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

A interacționat cu copii de diferite vârste la un loc de joacă pentru copii la care a lucrat înainte de a face parte din echipa Heidi, în 2018.

Mădălina este o persoană veselă, sociabilă, răbdătoare și adoră joaca alături de cei mici.
Proaspătă mămică, îi place să petreacă timpul liber cu familia, dar totodată, să călătorească și
să citească.

ANAMARIA PERJU
asistent educatoare 

Anamaria Miruna, cunoscuții îi mai spun și “Ana Banana”, a absolvit Facultatea de Litere, secția Limbi Moderne Aplicate, specializarea germană-engleză.

A activat timp de 7 ani în cadrul unei firme din Brașov ca și formator, respectiv profesoară de limbi străine, atât copiilor începând cu vârsta de 3 ani cât și elevilor de gimnaziu și liceu și adulților. A colaborat cu diverse Grădinițe, suplinind educatoarele absente.

Ana este o fire veselă, optimistă și foarteeee vorbăreață și curioasă. Ea este empatică și mereu gata să sară în ajutorul celorlalți.

Printre hobby-urile ei se numără drumețiile pe jos sau cu bicicleta alături soțul și de băiețelul ei preșcolar plin de energie, cititul și confecționarea de obiecte handmade.

Ana iubește natura și crede în puterea cuvintelor frumoase.

IOANA NEDELCU
asistent educatoare

Ioana este absolventă a programului de studii Psihopedagogie Specială, iar în prezent studentă în cadrul programului Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

Ioana este o fire empatică, creativă, visătoare. Ea iubește copiii și îi place să se joace, spunând despre ea că este ea însăși un copil mai mare printre ei.

În timpul liber îi place să meargă pe munte, să facă plimbări în aer liber. De asemenea, îi place să se uite la seriale sau la filme și uneori îi place să picteze sau să deseneze.

ANDREEA DREGAN
asistent educatoare

Andreea a dobândit o experiență de 17 ani în lucrul cu copiii, atât în grădinițe de stat, cât și în mediul privat, în România și Marea Britanie.

În 2008 a decis să studieze „Dezvoltarea Copilului” în cadrul învățământului de stat din Londra, obținând astfel diploma „NVQ” nivelul 2 și 3. Andreea a lucrat în cadrul grădiniței NHS (National Health Service) la Royal Free Hospital din Londra. Tot aici și-a îmbogățit cunoștințele ca ajutor „SENCO” (Special Education Needs).

Timp de aproape 3 ani a lucrat la o grădiniță cu specific Montessori din Brașov.

Îi este drag să lucreze cu copiii, știe cum să le creeze o atmosferă plăcută, astfel încât micuții să se simtă în siguranță și să reușească să învețe prin joacă.

Când are timp doar pentru ea, pe lângă familie, Andreei îi place să înoate, să patineze, să danseze, să citească, să asculte muzică, respectiv să se plimbe prin natură.

CRISTINA DUMITRESCU ȘERBAN
asistent educatoare Montessori

Cristina este absolventă a Facultății de Artă Decorativă și Design a Universității de Artă din București, specializarea Pictură Murală. De asemenea, a absolvit cursul de asistent de educator Montessori la Institutul Montessori București.

A pictat și a lucrat la diferite
biserici în tehnica frescă și tehnica mozaic, dar a creat şi jucării cusute și din lemn pentru copii. Fiul ei este un norocos bucurându-se de creațiile originale ale mamei sale.

Printre hobby-urile Cristinei se numără arta, ilustrațiile (cărți de povești) și designul de obiect și spații publice. Are un băiețel de 4 ani.

COSTEL STROE
bucătar

Costi este absolventul Liceului “Panait Istrati” din Brăila, ulterior obținând calificarea de bucătar.

Pasiunea pentru bucătărie a descoperit-o în 2015, inspirat de un alt bucătar cunoscut. Costi a realizat că bucătăria nu se rezumă doar la a arunca ceva în oală, ci la procesele ce trebuie studiate, la implementarea corectă a metodelor de gătit, la respectarea timpilor de gătire plus alte lucruri mult mai complexe.

De atunci, Costi și-a îmbogățit cunoștințele lucrând ca bucătar la Hotel Poiana Ursului, apoi la Auchan Coresi Brașov, unde a avut în gestiune o întreagă echipă.

Costi este o persoană sociabilă, docilă, cu bune abilități de organizare și coordonare.

Timpul liber și-l petrecere alături de micii lui gemenii. Iar atunci când are timp doar pentru el, îi place să facă înot și scufundări.

FILICA MUNTEAN
bucătar
Filica a absolvit de curând Cursul pentru Bucătari organizat de Euroten Assistance în Brașov.
                    Înainte de a lucra la Heidi (2018) a lucrat în restaurante și hoteluri, îmbogățindu-și astfel cunoștințele în ale bucătăritului.
Filica este fericita mamă a doi tineri plini de viață.
 ELENA BUCUR
bucătar

Chimia este unul dintre secretele bucătăriei, lucru foarte bine știut și aplicat de către Bucur Elena, absolventă a Liceului de Chimie din Bacău. Elena este mamă a doi copii și fericita bunică a doi nepoți. Îi place să bucătărească de o viață. A lucrat 20 de ani în domeniul HORECA și se mândrește cu asta. Oportunitatea de a lucra într-o bucătărie și de a găti pentru copii reprezintă pentru ea o mare bucurie.

MARIANA DAN
ajutor bucătar

Mariana s-a alăturat de curând echipei Heidi.

Ea este o fire sociabilă, veselă, un om harnic.

În timpul ei liber îi place să își îngrijească gospodăria și să se plimbe în natură.

CIPRIANA BRÂNZEA
ajutor bucătar
Cipriana a lucrat 20 de ani în industria confecțiilor, după care a decis să își schimbe meseria.
Îi place foarte mult să gătească pentru familia ei (mai ales deserturi), lucru ce a determinat-o să urmeze un curs de cofetar-patiser, obținând și diploma de absolvire.
Cirprianei îi  plac mult copiii, acesta fiind un motiv în plus să se alăture echipei noastre.
IOANA LOGHINESCU
asistent medical

Ioana este asistent medical generalist, consultant în alăptare și mămică la Heidi de peste 5 ani. Face triajul medical zilnic.

FLAVIA ROCHMAN
medic pediatru

Flavia este medic rezident pediatru la Spitalul de Copii Brașov, în ultimul an.

Se bucură să se alăture echipei Heidi și să îi cunoască pe toți copilașii care trec zi de zi pragul grădiniței.

A ales pediatria pentru că îi plac mult copiii, iar acum nu se poate imagina lucrând altfel decât înconjurată de copii. Își dorește să îi facă pe cei mici să se simtă în siguranță și lipsiți de teamă atunci când sunt consultați.

Flavia speră să poată colabora și cu părinții, astfel încât fiecare copil să se bucure de cât mai multe zile de grădi fără răceli.

LAURA BĂHNĂREANU
logoped

Laura este psiholog, logoped, psihoterapeut. A lucrat în cadrul DGASPC – terapie psihologică și logopedică cu copii cu cerințe educative speciale și la Spitalul de Psihiatrie Brașov – evaluare și terapie psihologică și logopedică. Odată ce avem nevoie de ea, Laura se prezintă la datorie: cântă, se joacă și povestește cu copiii.

LIDIA BUZURA
îngrijitor
Lidia a lucrat în tricotaje (a făcut muuuulte hăinuțe pentru bebeluși) înainte de a deveni îngrijitor la Heidi, în 2014.
Lidia este fericită atunci când grădinița strălucește de curățenie și în aceeași măsură când interacționează cu cei mici. Lidia este mama unui băiat de 10 ani.
Îi place foarte tare să gătească și face prăjituri delicioase.
CRISTINA MĂRTIN
îngrijitor

Cristina sau „Doamna Curățenie”, cum îi mai spun copiii, a lucrat ca agent de pază la o bancă timp de 11 ani. Pentru că îi plac foarte mult copiii, ordinea și curățenia a devenit parte din echipa Heidi încă din 2018.

Cristina este o persoană jovială, harnică, dedicată și atentă la detalii.

În timpul ei liber, îi place să gătească, să grădinărească și să citească. Cristina ne-a mărturisit că iubește poezia.

KRISZTINA TIOC
îngrijitor
Până să se alăture Echipei Heidi (2020), Krisztina a absolvit cursurile pentru Îngrijirea bătrânilor organizate de Crucea Roșie. De-a lungul timpului a avut în grijă mai mulți copii, fiind babysitter chiar și la tripleți :) timp de 2 ani.
Krisztina se mândrește cu o fată de 30 de ani.
Krisztina nu prea are timp liber, căci și-l ocupă permanent cu câte ceva: îi place să croșeteze, tricoteze, grădinărească și să citească.
O puteți vedea adesea dimineața când vine la grădi cu bicicleta.
MARIA FÎNARU
îngrijitor

Maria este fan ordine și curățenie, doi factori esențiali pentru echipa noastră de îngrijitoare. Pe lângă acestea, ea este o fire pozitivă, plăcută.

ANA
îngrijitor
DANA
îngrijitor
Back To Top