Servus Raluca, Vreau sa iti impartasesc cateva dintre experientele avute in Saint Louis, USA. Prima…
Această postare este parte din proiectul Copii cu caracter.
Sunt în pat înainte de culcare. Mă gândesc la tot ce n-am făcut azi și parcă iar s-au adunat prea multe. Mă gândesc și la ce n-a fost bine. Și adorm. Sunt convinsă că nu sunt singura care își face astfel inventarul zilnic. Am mai citit puțin și am început să schimb. După ce mă gândesc la ălea rele (nu am putut fără), fac și inventarul celor bune. Niște cercetători, nu britanici, ci americani (Robert Emmons și Michael McCullough) au făcut niște studii și au ajuns la concluzia (oarecum evidentă) că cei care își numără motivele pentru care sunt recunoscători, lucrurile bune care “li se întâmplă” sunt mai fericiți și mai sănătoși decât cei care își numără nemulțumirile zilnice.
Să devii recunoscător, în cazul în care nu ești deja, este cale lungă. Este o cale pe care cu siguranță mi-aș dori să o urmeze și copilul meu. De fapt, e mult mai ușor să educi un copil să fie recunoscător decât să îl lași să se chinuie la maturitate. Pentru asta, în primul rând e de dorit să devii tu recunoscător în mod conștient. Ce poți face pentru asta? Martin Seligman propune:
1. Scrie în fiecare seară 3 lucruri din viața ta sau din ziua ta pentru care ești recunoscător. Pot fi chestii mărunte de genul “am început să joc tenis” sau chestii pe care le consideri ca fiind normale în viața ta (te trezești dimineața, partenerul tău e alături de tine la bine și la rău, părinții tăi sunt sănătoși etc). Oricare 3 lucruri bune.
2. După ce ai deprins acest nou obicei (în mod normal durează 21 de zile), notează și Cum de s-au întâmplat lucrurile pentru care ești recunoscător. Astfel devii mult mai conștient de ceea ce depinde de tine. Poți doar să-I mulțumești lui Dumnezeu sau să realizezi că și-atunci când îți dă el nu ți le și bagă în sac. Da, totul depinde de noi mult mai mult decât am crede.
3. Scrie o scrisoare de recunoștință cuiva căruia îi ești recunoscător. Poate fi cineva care te-a ajutat pe plan profesional sau un prieten care îți e întotdeauna alături. Arată-ți recunoștința față de cei din jur mai des și mai conștient decât o faci acum.
Acum că ești recunoscător, poți fi un model și un profesor pentru copilul tău. Dacă e suficient de mare, puteți face împreună toate exercițiile de mai sus. Dacă însă e mai mic, e suficient să vă întrebați înainte de culcare Ce a fost bine azi?
Ce vom face noi la Grădinița Heidi în cadrul proiectului Copii cu caracter?
Cu copiii
1. Le Cercul de dimineață vom povesti despre ce avem, comparativ cu cei ce nu au. Chiar dacă a deveni recunoscător pentru ceea ce ești și ceea ce ai înseamnă să nu te compari cu ceilalți, copiii încă nu știu că unele lucruri nu vin de-a gata.
2. La finalul zilei îi vom întreba pe copii Ce a fost bine azi?
3. În timpul activităților vom sublinia lucrurile bune care ni se întâmplă.
Noi, cei mari
Vom începe proiectul În centrul atenției. Doar că de data aceasta cei care vor fi în centrul atenției nu vor fi grădinarii. Cel puțin nu cei mici, că cei mari. În fiecare săptămână, un om mare din echipa Heidi vă va povesti mai multe despre el (veți găsi descrierea atât la grupa din care face parte cât și la avizier). Ordinea în care aflați despre ei este ordinea în care au ajuns la Heidi (Aoleu, trebuie să încep eu :)!). De asemenea, cel în cauză va fi mândrul posesor al Ramei cu complimente. Pe parcursul săptămânii puteți (și chiar vă rugăm) să îl complimentați în voie. Este un mod de a vă arăta recunoștința :).
Vă suntem recunoscători că ne sunteți alături :).
După o lună plină de recunoștință
Răspunsuri de la copii:
Am mancat toata mancarea. Am lipit omul de zapada, am făcut o bulgăreală cu Cristina.
M-am jucat de-a dormitul, că a fost ziua jucăriilor, imi place de Lidia că se jocă cu mine şi de Cristina că râde. Fericirea este veseleală, şi eu râd şi îmi place să râd.
Imi place de Cristina că ne-am jucat jocul cu cîrligele şi de Lidia că mă învaţă germană.
Sunt recunoscător pentru că surioara mea nu a mai vomitat.
Sunt recunoscător că tati nu mai e bolnav.
Sunt recunoscătoare că tati a cumpărat-o pe Minnie mare și că mami a făcut ciorbica bună.
Îi sunt recunoscătoare Anei ca mi-a dat jucăria, deși ei îi plăcea tare mult. Multumesc, Ana!
Îi sunt recunoscătoare fratelui meu ca îmi zâmbește în fiecare zi și se joacă cu mine.
Ii sunt recunoscător verișorului meu ca ne jucam tare frumos împreună și ca nu ne supăram unul pe altul. Iar ție, Oana pentru ca ne înveți o grămadă de lucruri.
Îi sunt recunoscătoare Anei ca a fost atât de drăguță cu mine și mă face să rad.
Le sunt recunoscător lui mami, lui tati, Oanei și lui Rareș ca au grijă de mine si ca mă iubesc.
Mailuri de la părinți:
Felicitari inca o data Daiana, Diana, Cristina si intregii echipe pentru lucrurile deosebite pe care le faceti. Sunteti oameni frumosi si deosebiti, iar copilasii nostri au alaturi de voi un start frumos in viata. Sunt RECUNOSCATOARE ca am ales (si am avut posibilitatea sa aleg) Heidi pentru copilul nostru. Mult succes si entuziasm pentru 2016!!!
De la noi pentru părinți:
Vă suntem recunoscători pentru că ne zâmbiți pe holuri, pentru că vă implicați în activitățile noastre, pentru că ne dați feedback constructiv, pentru că respectați regulile grădiniței ;), pentru că împărtășim aceleași valori.
Publicat de Daiana.
[…] ce ne-am exersat Recunoștința, continuăm proiectul Copii cu caracter cu Optimism și optimism […]