skip to Main Content

Proiect: Când voi crește mare, vreau să fiu…

În penultima săptămână din aprilie vom discuta despre ce vrem să devenim, atunci când o să creștem. Vom afla lucruri noi și interesante atât despre meseriile vechi, cât și despre cele actuale. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a meseriilor, precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestora. Pe parcursul proiectulului copiii vor afla răspunsuri la diverse întrebări, precum: “De ce există meserii?,”. „Ce este o meserie?”, „Ce este munca în echipă?”. Având ca punct de plecare meseria de brutar, în ultima săptămână din aprilie vom derula proiectul “Drumul pâinii”. Vom afla povestea bobului de grâu care ajunge să se transforme în pâine. La sfârșitul proiectului ne propunem să frământăm aluatul, să-l vedem cum creşte, cum se coace şi să ne bucurăm de prospetimea şi frăgezimea pâinii proaspete.

Cum vă puteți implica?

Dacă doriti să vă prezentati meseria în fața copiilor, vă așteptăm cu mare drag 🙂

Ne puteti însoti în vizită la fabrica de pâine / brutărie sau puteti participa la activitatea noastră de făcut pâine.

 

Abilitățile pe care le vor dezvolta copiii, legate de organizarea unei activități

  • Să exploreze și să descrie pe baza observațiilor directe transformările bobului de grâu în etape succesive până la obținerea pâinii: aratul pământului, semănatul grâului, întreținerea culturii, secerat, treierat, măcinat, frământat, copt- pâine
  • Să analizeze reacții ale bobului de grâu sub influența factorilor de mediu: lumină, umiditate, caldură
  • Să descopere elementele componente ale pâinii: faină, drojdie, apă, sare
  • Să efectueze experimente simple: prepararea aluatului, modelarea, coacerea pâinii și să constate rezultatul acestor experimente
  • Să rețină ce trebuie să mâncam pentru a fi sănătoși
  • Să respecte regulile de igienă și să descopere efectul nerespectării lor
  • Să aprecieze munca depusă de oamenii implicați în obținerea pâinii: agricultori, morari, brutari
  • Să recunoască uneltele, utilajele și aparatele de lucru
  • Să denumească produse de panificație
  • Să-și asume roluri și responsabilități
  • Să valorifice lucrările proprii, prin organizare de expoziții
Back To Top